Mă tot gândesc sa scriu un articol pe tema asta, a tatălui idilic.
Dar sa facem iar recurs la memoria timpului. Ce exemplu mai bun să dăm copilului decât cel personal? Toți anii copilăriei trebuie replicat și aplicat copilului din generație în generație, un cerc vicios inutil și irelevant pentru cariera copiilor.
Foarte multe caractere se cizeleaza încă din anii adolescenței, iar de modul în care iei decizii care privesc educația copilului, ii vor afecta viitorul statut social.
Revenind la cazul meu concret, tată fiind ofițer de artilerie, va puteți imagina cam cum s-a desfășurat educația mea, tip ca on, doar nu va așteptați la democrație în anii 80,nu?
Tatăl meu fiind ca structură ideologică, marxist, nu concepea libertatea de a-ți alege singur drumul în viață, vroia rezultate, dar nu ajuta cu nimic sa atingi acele obiective.
Drept urmare, a trebuit sa fac totul de unul singur, neștiind încotro să o apuc, în ce domeniu sa activez.
Astfel m-am trezit la 14 ani nepregătit pentru ceea ce urma sa fie un șoc, un eșec pe care mi-a trebuit ceva ani sa îl asum pe deplin.
Dacă vrei sa ai un copil independent și responsabil, trebuie sa îl ajuți sa găsească acel drum în viață care îl face fericit, oricât de insignifianta ar fi meseria pe care vrea să o practice, ajută-l să-și găsească talentul.
Din greșelile tatălui meu am cules învățăminte :comunicarea cu fiul meu e fundamentală, răbdarea și determinarea cu care îl ajut sa își îndeplinească sarcinile, metodele prin care rezolvi probleme de matematică pe înțelesul său ii vor da mijloacele necesare pentru a reuși singur în viață.